Taieri de primavara la trandafiri

Ei, dragilor, hai ca am ajuns si eu sa-mi tund trandafirii in sfarsit. Mai pe seara , ca orbetii, mai in weekend, printre stropi de ploaie, cert e c-am facut-o.

Eu tai trandafirii primavara, desi in unele locuri am vazut ca scrie ca se pot face si toamna taieri usoare, de curatare. Insa cum am o amintire nefericita legata de taierea de toamna a trandafirilor, dupa care taiere a venit un ger naprasnic si era cat p-aci sa-mi pierd frumusete de trandafiri, m-am limitat la a-i taia numai primavara.

Iarna trecuta, daca va mai aduceti aminte au fost niste geruri naprasnice, iar trandafirii, desi musuroiti, au avut de suferit, adica le-au degerat toate partile exterioare, pana aproape de sol si doar ceea ce era musuroit, adica acoperit cu pamant a ramas nevatamat. Asa ca a trebui sa tund bietii trandafiri de jos de tot.

Asta se intampla cu ramurile degerate, ori uscate, se elimina.

Iarna care tocmai s-a dus n-a fost atat de geroasa, iar trandafirii se prezinta bine, asa ca i-am tuns mai lejer.

Cum se face operatiunea. Am sa va spun cum fac eu, de cativa ani. Mai intai se scurteaza ramurile. Unii spun ca la doi muguri de la baza, dar cum eu vreau sa-mi creasca inalti, i-am taiat cam la o jumatate de metru de sol, toate ramurile la fel. Taierea se face oblic, deasupra mugurelui cu un centimetru. Apoi se elimina ramurile crescute in interior, pentru a inlatura pericolul ranirii trandafirilor. Ramurile ce cresc in interior, mai ales daca au spini, pot zgaria celelalte ramuri, chiar rupe lastari si boboci. De asemenea, taierile ramurilor interioare aerisesc trandafirul, care primeste astfel mai multa lumina si mai mult aer.

Nu trebuie sa uitam de ramurile uscate, rupte, care evident , n-au ce sa caute acolo, ori de lastarii salbatici iesiti pe margini.

Tot acum se pot face si mutarile trandafirilor. Inainte de a muta un trandafir, acesta se va tunde, iar mutarea propriu-zisa se face la fel ca la plantare, binenteles asigurand o groapa pe masura radacinii. Imediat ce a fost mutat, trandafirul trebuie udat bine, doua saptamani la rand, pentru a fi siguri ca se prinde. De cele mai multe ori, se prinde fara probleme.

About these ads

About Alexandra

Economista, salariata la stat, pasionata de gradinarit si de sapunarit
This entry was posted in Trandafiri, Uncategorized and tagged , , , . Bookmark the permalink.

24 Responses to Taieri de primavara la trandafiri

  1. alex says:

    In toamna, tarziu, am plantat un trandafur pe care l-am cumparat de la Hornbach, sau Metro, sau… ma rog, nu mai stiu exact unde. Ar trebui sa fie catarator si alb.
    A venit primavara si nu prea vad niciun semn din partea lui. Un lastar, ceva… Desigur poate ca este un pic cam devreme. Ce-i drept a fost destul de frig pana mai deunazi. Cam la ce-ar trebui sa ma astept? Cam in cat timp ar trebui sa dea un semn ceva, pana sa-l declar raposat?

    • Alexandra says:

      L-ai acoperit cu un pet de plastic? daca nu, e posibil sa fi degerat, neavand peste iarna radacina formata bine. Totusi, mai lasa-l, poate porneste mai greu. Sa nu-l tunzi, iar daca este intr-adevar agatator, va inflori abia in al doilea an. De acum ar trebui sa-i apara mugurii. Cel mai sigur este sa pui butasi de trandafiri primavara, iar inca si mai sigur, sa-i cumperi in ghiveci, deja inflorit. Asa esti sigur si de culoare si de miros.
      Bafta!

  2. Maria Ionescu says:

    Eu inca n-am terminat cu trandafirii,dar am reusit sa sapaligesc pe la lalele, narcise si crini s-am descoperit ca am puzderie de lalele mici mici mici, care au rasarit din semintele scuturate anul trecut. Anul asta e al 4-lea si trebuie sa le scot si sa le mut in alt loc. Cu trandafirii, la fel procedez si eu ii tai numai primavara, iar de butasit in mai dupa primele flori. Toti trandafirii pe care i-am cumparat n-au fost ce mi-am dorit nici ca port nici ca si culoare.

    • Alexandra says:

      Maria, tu lasi lalelele sa faca seminte? Si nu degenereaza bulbul? Ca eu asa am patit intr-un an, au facut seminte, iar anul urmator au iesit niste aschimodii de lalele.

  3. Dani says:

    De-abia astept, sa-i vad infloriti ! Si eu asa i-am tuns. in etape, in decurs de vreo doua saptamini.

  4. Zazuza says:

    si noi i-am taiat in vikend. era cazul! ah, si da, ne-au ajutat si cateii, supraveghind atent toate operatiunile :D

  5. Pingback: Taieri de primavara la trandafiri « mynews.ro

  6. viatalatara says:

    I-am taiat si eu. Fiind prima data cand am executat operatiunea asta sper ca n-am facut vreo duda. Vedem in cateva luni :)

  7. Constantin says:

    Alexandra, sunt convins ca stii, dar, ai uitat sa spui ca taierea se face intotdeauna deasupra unui ochi situat spre exteriorul tufei sau, in cazul in care ai un gol pe o parte a tufei, tai deasupra unui ochi orientat in directia dorita. De unde tai, de acolo porneste un nou lastar, iar daca ochiul e pe interior, spre interior va creste si lastarul, ceea ce nu iti doresti, abia ai aerisit tufa.

  8. Maria Ionescu says:

    Anul trecut ,a fost prima data cand lalelele mele au facut seminte, eu in fiecare an mi-am propus sa le scot, dar in acea perioada sunt in febra dulceturilor si pentru ele nu a mai fost vreme…insa anul asta e musai ca au 4 ani!

    • Alexandra says:

      Da, da, sa le scoti neaparat. Dar nu inainte de a le taia florile dupa ce au cazut, de la jumatatea tijei, apoi le scoti cand se ingalbenesc frunzele. Oricum, mai vorbim noi pana atunci. :)

  9. Pingback: Criza nu are cum sa se intoarca deoarece nu a plecat « Hai ca se poate!

  10. doina says:

    Va urmaresc de un an de zile si impreuna cu gasca de gradinari>huni,etc> m-ati inspirat sa ma mut la 15 km de oras ,sa-mi cumpar o casutza si sa am si eu gradina visata.Voi incerca sa imi fac si eu un blog in care sa prezint inceputurile …sunt curioasa unde o sa ajung. ma puteti ajuta cu sfaturi in caz de nevoie? de ex cum adaug pe pagina bloguri pe care le urmaresc cum aveti dvs la blogroll? ivanov.doina@yahoo.com

  11. Am cumparat si eu de curand 2 butasi de trandafiri. Unul roz celalalt rosu. Tin sa mentionez ca-i tin in casa. Nu am curte. Stau la bloc. Am observat acum cateva zile ca unul dintre ei a inceput sa capete o culoare negricioasa. Am atasat poze
    http://i.imgur.com/tTewl.jpg
    http://i.imgur.com/jAse0.jpg

  12. lucian says:

    Neaparat floarea la trandafir trebuie sa se ofileasca ca sa-l butasesc, si acum in luna mai ? Dupa butasire sa pun pet deasupra acum cand este mai cald ? Am reusit sa iau niste trandafiri de la ziua unui prieten si sunt asa de frumosi ca mi se rupe inima sa-i pierd. Poate sa ma ajute cineva ?

    • Alexandra says:

      Lucian, eu nu stiu decat metoda despre care am scris, alta n-am incercat, dar parca am auzit ca se poate si in cursul verii. Iar floarea de trandafir se ofileste repede, ce te grabesti asa? :D
      Tine-l in apa pana se ofileste si apoi planteaza-l cu pet neaparat. Si lasa pet-ul pana vezi ca ii dau frunze noi.
      Mai cauta, pana la urma trebuie sa gasesti pe undeva,iar daca gasesti, te rog, spune-mi si mie! Mersi! :)

  13. vasilica says:

    multumesc de colaborare

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s