Bucuresti

Stiu ca nu va place Bucurestiul. Stiu ca Bucurestiul nu place nici bucurestenilor, cu atat mai putin celor care nu locuiesc in el. De straini ce sa mai vorbim…

Cu toate astea eu il iubesc. M-am nascut in Bucuresti, in Colentina, parintii mei la fel, tot prin zona , iar bunicii mei au venit in Bucuresti cand erau copii, ca ucenici pe la diverse ateliere. Pot sa zic ca sunt bucuresteanca.

As putea sa vorbesc cu usurinta despre orice alt oras din lume pe care l-am vizitat, despre Bucuresti insa mi-e tare greu, imi trec prin minte in fractiuni de secunda mii de ganduri, amintiri, impresii.Bucurestiul este clar orasul meu de suflet, marea mea dragoste, asa cum e el , cu bune si rele, mai mult rele in ultimul timp. Asta nu ma impiedica ,atunci cand ma intorc dintr-o calatorie mai indelungata sa tanjesc dupa strazile prafuite, dupa casele vechi, maiestuoase, dar cojite si vai de ele, dupa cartierele construite in perioada interbelica pe care eu una o consider epoca in care acest oras a atins apogeul. Eram in Paris, pentrut prima data si nu ma puteam opri din a spune din timp in timp: uite, ce seamana strada asta cu bulevardul Magheru! sau , uite, parca suntem in Cotroceni, sau, iata,blocurile astea arata la fel ca cele din Piata Rosetti.Lasand la o parte cartierele noi, muncitoresti, adevarate ghetouri comuniste, Bucurestiul are, trebuie sa recunoasteti un farmec deosebit!  Este o savuroasa combinatie de Paris si  Istanbul, de aristocrati si burghezi, de europeni si orientali, de domni si tarani, de intelectuali si cocalari.

Cel mai mult imi place Bucurestiul de dinainte de razboi, cand se numea el Micul Paris si nu degeaba. Pe vremea aceea capitala era un oras foarte vizitat de straini, care veneau nu doar cu treburi, ci ca simpli turisti, atrasi fiind de frumusetea acestui oras, de arhitectura, de viata culturala intensa.

Cand eram mai tanara si nu aveam copilul, nici gradina si ma si tineau picioarele, faceam plimbari lungi pe jos, doar ca sa admir strazile cu case vechi. Le adulmecam de la distanta, ma mai opream la cate una mai mult, pana vedeam stapanul casei foindu-se dupa perdele si imi imaginam cum era viata acum 60-70 de ani.Trebuie sa fi fost grozav! Si acum, cand sunt printr-o zona care mie imi place, ma opresc putin din drum si admir.

Nu judecati prea aspru Bucurestiul, nu e el de vina pentru ce-a ajuns, de vina sunt cei care il gospodaresc, de vina sunt cei care au venit aici de peste tot si care, unii, nici dupa 20-30 de ani nu se considera acasa si atunci se comporta ca atare, adica nu le pasa… De vina sunt vremurile, care s-au schimbat mult, de vina e industrializarea fortata, colectivizarea si mai sunt si altele… Cand veniti in Bucuresti, daca sunteti din alta parte, mergeti in cartiere cum sunt Domenii, Cotroceni,Floreasca,Vatra Luminoasa, plimbati-va un pic pe strazi, respirati aerul de oras adevarat. Mergeti in Cismigiu, ori la Opera, faceti o plimbare cu vaporasul in Herastrau, mergeti la o piesa de teatru la National ori la un concert la Ateneu, vizitati o galerie de arta, ori o expozitie de carte, la Muzeul satului, Muzeul Antipa, Muzeul National de Arta, dati o tura pe Calea Victoriei, daca va tin buzunarele intrati pentru pranz la Casa Capsa (eu n-am mai fost de 15 ani!) plimbati-va prin centrul vechi, pe strazi ca Lipscani, Selari, Gabroveni, apoi intrati la Carul cu bere sa va racoriti cu o halba!

 Hei, as putea sa va fiu ghid! Nee, nu va permiteti voi asa un ghid!

Anunțuri

Despre Alexandra

Economista, salariata la stat, pasionata de gradinarit si de sapunarit
Acest articol a fost publicat în Calator prin tara. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

20 de răspunsuri la Bucuresti

  1. Georgiana zice:

    Ba mie-mi place Bucureştiul! Singura chestie care m-a marcat acum 2 veri, când am fost acolo ultima dată, a fost lipsa vegetaţiei… prea mult asfalt…

  2. Este si orasul meu natal. Iubesc si Bucurestiul vechi, cu case interbelice, dar iubesc si cartiere noi, muncitoresti, si pietele aglomerate, balcanice.

    • Alexandra zice:

      Eu am stat in Pantelimon vreo 30 de ani , dar n-as zice ca m-as muta inapoi.Nu, cartierele muncitoresti ma deprima, indiferent ca sunt in Bucuresti sau aiurea.Alea nu sunt cartiere dupa mine, sunt ghetouri. Nu, mie imi place Bucurestiul vechi si atat.

  3. Tina T zice:

    „daca va tin buzunarele intrati pentru pranz la Casa Capsa.”
    Okokok, nu stiu daca ne tin buzunarele, dar sa intram sa vedem cine,ce mananca…

    „La Capsa unde vin toti seniorii,
    Local cu doua mari despartituri,
    Intr-una se mananca prajituri,
    Si-n alta se mananca…scriitorii.”

    Parfum de altadata

    „Casa Capşa, “Restaurant, Hotel, Cafenea şi Cofetărie” a fost pentru o lungă perioadă de timp simbolul societăţii de elită a Bucureştiului, fiind locul de întâlnire preferat pentru politicienii, jurnaliştii, artiştii şi scriitorii vremii.

    Casa Capşa a reprezentat cea mai buna cofetarie din Europa.
    Dulciurile se aduceau din Orient: sarailii, cataifuri, baclavale, serbeturi.
    In a doua jumatate a secolului al XIX-lea au aparut limonada, prajiturile fine, bomboanele si ciocolata, adesea importate de la Paris.
    „CASA CAPSA” a devenit faimoasa in toata Europa pentru ciocolata sa fina.

    Casa Capsa reprezinta un stil, o traditie, o obisnuinta, o autoritate, un decor, o sala a pasilor pierduti, un monument si o cocarda – asta-i Capsa.

    Lista de bucate era tiparita pe cartonase galbui, cu chenar rosu si scris italic.
    In meniu gaseai preparate frantuzesti, dar si orientale.

    Printre delicatese se numara „Sterlet Poche. Sauce Creme”, „Filet a la Broche”, „Sauce Bearnaise”, „Salade d’Aubergines’, „Piments et Tomates”, „Pave Tous les Fruits”, „Gaufrettes” sau „Corbeilles de Fruits”.
    La capitolul bauturi Casa Capsa se lauda cu unele dintre cele mai rafinate sortimente de cafea, vinuri traditionale romanesti si sampanii aduse de la Paris.

    Recent renovata, Casa Capsa pare un palat imperial.
    Decoratiunile sunt realizate din aur, iar candelabrele cu cristale de Boemia iti taie rasuflarea…

    In prezent, toate prajiturile sunt facute din ingrediente naturale, cu un gust special, conform cu retetele originare.

    • Alexandra zice:

      ‘neata, Tina. hai ca am ajuns si eu la birou si la cafea iti raspund la comentariu, comentariu plin de culoare, ca de obicei si pentru care iti multumesc. Prima data am fost la Capsa, sa tot fie 30 de ani,si mai bine, cu mamica, am mancat Coupe Jacques (am scris bine, ca eu franceza, zero) si-mi aduc aminte ce impresionata am fost, copil fiind. da, Casa Capsa este un simbol pentru Bucuresti. Multam pentru Zaraza,apropo, stii povestea Zarazei, este una adevarata si plina de pasiune. Uite o idee pentru un nou articol. Sa ai o zi buna de tot!

  4. Tina T zice:

    ‘neata, ca s-a crapat de zori de pranz…
    M-am sculat si io, na, ca tot pensionaru’,(au, asta nu trebuia s-o zic),in fine, care noaptea sta pe Internet, pentru ca doarme cat vrea a doua zi.
    Tu, cu franceza, ca mine cu engleza ?????????
    M-ai turtit…!
    Stiu povestea Zarazei, dar poate ca n-o stiu ceilalti…
    Eu am fost prima data la Capsa, cand aveam 18 ani juma.
    Prietenul meu, la vremea aceea, desigur ca a vrut sa ma impresioneze; nu ma intreba ce am mancat, pentru ca nu-l vedeam decat pe el si eram atat de ametita, de toate cate mi se intamplasera, abia aflasem ca reusisem la F. de Energetica din Iasi, incat noaptea, la Athene Palace, am spus da, cand mi-a cerut sa-i fiu alaturi o viata.
    Am declansat un un tzunami cu raspunsul meu, pentru ca trei luni, parintii n-au vorbit cu mine, venisem in Bucuresti sa-mi cumpar sapun frantuzesc de la Consignatia din Gabroveni, si m-am intors acasa, acasa la el, fara sapun, dar cu barbat. (ca asa se maritau fetele atunci, la 18 ani, ca sa nu ramana fete batrane…hi,hi…)
    „Din leagan pentru toata viata am foaia mea de drum” HEINE
    Barbat, in adevaratul sens al cuvantului; puternic fizic dar si psihic, corect, onest,
    romantic, manierat si tandru.
    Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar in ziua de azi, aceste calitati ale barbatului, s-au cam estompat si desigur ca si fetele s-au cam schimbat…
    Sa ai o saptamana minunataaaaaaaa !!

    • Alexandra zice:

      Eee, cum stii tu Tina sa pui punctul pe I. Mda, uite , iar m-ai pus pe ganduri si doar ce incercam sa ma deconectez putin dupa o zi naspa la serviciu. Asa e, s-au dus vremurile alea,cu totul. Ferice de tine ca nu trebuie sa mai vii la munca, sa vezi ce-i aici, e o jungla fara legi! Scapa cine are tupeu mai gros. Hai ca am plecat de la Zaraza si am ajuns la scarbici. Te pup!

      • Tina T zice:

        Da, Alexandra, ferice de mine ca nu trebuie sa mai vin la serviciu, pentru ca nu stiu cum as fi mai rezistat.
        Zici ca e o jungla fara legi, eu o pun altfel;
        singura lege care se respecta, e LEGEA JUNGLEI si asta absolut in toate domeniile, pe toate planurile…
        Dar, Dumnezeu e mare si bun si are grija de noi, ne ajuta sa acceptam ce nu putem schimba…

        Si ca sa uitam putin nota, sa lasam „Micul Paris”, pentru ca ti-l pun pe cel Mare, la picioare.

        pup

      • Alexandra zice:

        Am ascultat melodia de trei ori! Ma omori cu zile!

  5. mishulake zice:

    Ne,ne, ne ! d’unde stii ca nu-mi place Bucurestiu’, a? Italiana, Arcului,Popa Rusu, Armeneasca, Toamnei,Latina, Calea Mosilor, Gradina Icoanei si Parcul Ioanid, Coltei, Scaune, Rosseti,scoala pe la Spiru Haret, Silvestru, Cantemir, toata zona copilariei mele, p’in Pantilimon (!)n-aveam ”coraj”,
    doar Vergului si stadion…Mi-am rupt multe perechi de bascheti chinezesti batind asfaltele. Io’am stat pe Sagetii.

    • Alexandra zice:

      Pai, de-aia, Mishulake, iti place, ca Bucurestiul e legat de cea mai frumoasa parte din viata, copilaria! Iar Pantelimonul e ok, cu unele exceptii, gen Ostrov, capatul lui 14 si inca vreo cateva .Dar stii si tu cum zice lumea: asfalt, aglomeratie, tigani, caini vagabonzi, gropi in asfalt,blocuri claie peste gramada, transport in comun la pamant. Si asa si e, de ce sa nu recunosc,dar eu nu Bucurestiul ala il iubesc, ci exact ce ai zis si tu, adica Bucurestiul vechi.

  6. mishulake zice:

    Uitai sa dau binete,
    Saru’mana !

  7. pe vremuri (adica inainte de ’89) „faceam” destul de des bucurestiul.
    nu trecea luna sa nu prind cel putin o delegatie.
    aveam fixurile mele… obligatoriu bifam o pizza in piata romana, o prajitura la cofetaria hotelului bucuresti si (cireasa de pe tort) o piesa de teatru la national.
    toata lumea imi zicea ca-s nebuna: imi placea
    sa stau la cozi in bucuresti! n-avea importanta daca era pt 2 pachetele de nechezol, un pachet de unt sau o ruda mica de salam. pt o provinciala venita din ardealul in care nu te bagi in vorba sa nu se zica ca esti aiurit, o coada la care toata lumea povestea cu toata lumea, se schimbau retete, se depanau povesti de altadata, aflai ultimele barfe,iar bancurile cu nea nicu se auzeau pur si simplu fara sa le spuna cineva … erau o distractie formidabila !

    adevarul e ca distractia dura maximum 3 zile.
    dintr-a 4-a deveneam nervoasa.totul era prea mult, prea zgomotos, prea iritant.asa ca sintagma VREAU ACASA se infiltra in capul meu pana cand devenea o obsesie.

  8. ba_laura zice:

    sa fim seriosi!
    nu bucurestiul e vinovat ca e prea mare si prea alert!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s