Seminte de floareeeee

Eu cred ca a manca seminte de floarea soarelui este un viciu care iti poate aduce mari probleme. Obisnuiam si eu sa mananc , odata la cateva luni, dar de cativa ani buni m-am lasat!

Se intampla de doua-trei ori pe an sa ma apuce o pofta nebuna de mancat seminte de floarea-soarelui si chestia asta ma tinea cam o zi jumate. Timp in care nu mai puteam face altceva, decat sa clantan la seminte . Cadeam intr-un soi de prostratie similara cu retardul  si nici macar nu mai puteam gandi, adica pana la urma cred ca era un soi de ratard mintal autoindus, voluntar, daca se poate spune asa.Interesant este insa ca in toata aceasta perioada, desi mintea nu-mi mai folosea la nimic, imi dadeam seama de ceea ce faceam si singurul gand care mai imi trecea prin cap, usor si lin ca o pasare in zbor, era:” ia te uita, mananc ca o imbecila seminte, nu fac nimic, nu ma mai pot ridica de pe scaun, cat dracu o mai tin asa.” Si cam atat. V-am zis, ma  tinea o zi sau doua. Intre timp vasele nespalate se adunau gramezi in bucatarie si incepeau sa capete un iz…, gunoiul statea nearuncat, florile neudate. Cred ca in momentele alea ma decorporalizam, pentru ca aveam impresia ca ma si vad, ca intr-o oglinda: ochii larg deschisi, inexpresivi, de fapt tampi, ce sa o dau cotita, si gestul mecanic de a duce mana la punga cu seminte,apoi la gura , apoi in castronul cu coji si  din nou la punga cu seminte. Era posibil  ca faceam in felul asta , fara sa fi stiut,unul dintre cele mai grele exercitii yoga, acela de a-ti goli mintea de orice gand. Cert e ca la un moment dat ma trezeam. N-am sa stiu niciodata ce anume provoca trezirea mea, important este ca ea se petrecea atunci cand situatia devenea critica, mai precis cand ceilalti din casa incepeau sa susoteasca si sa-si dea cu parerea daca sa cheme salvarea sau sa ma ude pur si simplu cu apa rece.

Eram intr-o asemenea perioada cand a trebuit sa merg undeva cu masina. De data asta conducea sotul meu pentru ca evident eu aveam mainile ocupate cu seminte , drept pentru care ma aflam pe scaunul din dreapa soferului. Punga cu seminte o tineam intre picioare, cu o mana mancam, iar in cealalta strangeam cojile. Binenteles ca la un moment dat mi s-a umplut mana de coji si imi aduc perfect aminte ca ne aflam pe centura, undeva intre Pantelimon si Popesti. Trebuia sa scap cumva de coji si ce sa fac si eu, deschid geamul si le arunc afara. In definitiv erau material bio, deci nu pot spune ca murdaream mediul. Plus ca ploua destul de tare si batea si vantul, deci imediat s-ar fi imprastiat in cele patru zari. Am deschis deci geamul si le-am lasat sa zboare.

In secunda urmatoare am auzit un scrasnet de roti ca de frana si niste urlete.N-as fi dat importanta zgomotului, preocupata fiind sa trec la urmatoarea sarja de seminte, daca nu mi-ar fi scapat privirea,  absolut intamplator , pe oglinda retrovizoare. Acolo am vazut cum un motociclist facea slalom chiar in spatele nostru, dar era un slalom acrobatic, pentru ca tinea ghidonul cu o mana, iar cealalta era ridicata in aer , avand pumnul strans pe care il si flutura a amenintare. Bizar. M-am mai uitat o data, de asta data prin luneta si atunci am vazut! Toata casca de protectie a motociclistului era plina de coji de seminte de floarea-soarelui, care fiind unse cu saliva subsemnatei, se  lipisera foarte misto.

Din ziua aceea n-am mai mancat seminte. Ma mai apuca din cand in cand nostalgia, in special cand mai vad o reclama la seminte la televizor, raman cateva secunde visatoare, pentru ca imediat sa revin la realitate si sa ma duc la bucatarie sa-mi iau un fruct.

Poate ca ar trebui sa scrie si pe pungile cu seminte ca la pachetele de tigari: SEMINTELE POT SA UCIDA!