Fenomenul Downshifting

Fenomenul downshifting – sau „dincolo” de top management

de Aurora Liiceanu

Downshifting-ul s-a nascut din refuzul  societatii occidentale (care
de fapt este o expresie postmaterialista) de a nu deveni sclavul
valorilor materiale si de a-ti consuma toata existenta alergind dupa
bani, dupa o pozitie ierarhica. Downshifting-ul inseamna refuzul de a
intra intr-o anume inregimentare (prin dresaj), refuzul pozitiei,
refuzul salariilor mari etc. Ideea de baza este ca de fapt calitatea
vietii individului, care este data nu de felul in care se pozitioneaza
el din punct de vedere material -nu iti trebuie atit de multi bani ca
sa poti sa fi fericit, multumit in viata -, ci de faptul ca poti
profita, sa zicem inteligent, de timpul pe care il ai de trait, astfel
incit sa nu devii un sclav al muncii. Prin urmare, e vorba de o etica
a muncii.

Downshifting-ul nu poate fi la noi, pentru ca noi sintem o societate
care am demarat dupa ’90 in plin materialism grosolan si exagerat, in
care banul si acumularea de bunuri materiale este o dominanta a
vietii.Toata lumea priveste cu admiratie si invidie desfasurarea
cursei achizitiilor materiale, lucru care in strainatate a inceput sa
fie pus sub semnul intrebarii. Din aceasta perspectiva un om din est
(din tarile postcomuniste) o sa fie mai bine imbracat decit unul din
vest, o sa isi doreasca o masina mai buna, o sa fie, cum se spune,
victima societatii de consum intr-un mod cu totul necritic, o sa-si ia
tot ce este mai scump si o sa o faca ostentativ si in mod excesiv.
Deci noi, in momentul de fata, sintem o societate cu valori
materialist – excesive, spre deosebire de cealalta societate, in care
oamenii profita de tot ce este modernitate pentru a spori confortul
vietii, dar si calitatea ei.

Eu cred ca nivelul de la care pornesc ei este mult mai inalt decit al
nostru. Adica ei nu au o populatie care supravietuieste ca la noi si
aceasta conditie bazala, minima pentru a trai relativ decent este
realizata cam la toate categoriile sociale. Faptul ca exista oameni
care stau pe strada, sau care refuza sa intre in alt tip de
inregimentare, in aceasta ordine a vietii, tine si de o patologie
sociala care este legata de postmodernism, nu tine de saracie, pentru
ca in strainatate abundenta de lucruri materiale fac sa existe o
anumita satietate. Cu alte cuvinte, cu doua perechi de blugi si cu
zece maiouri poti traversa o vara. Noi cred ca sintem intr-o perioada
in care a inceput sa se vada aceasta adictie de shopping, care tine de
centrarea de materialism, prin manipularea sau si prin manipularea
data de publicitate, care indeamna necritic catre consumerism.

Asta nu inseamna ca la ei nu exista asa ceva, insa sint mult mai
potoliti si ceea ce este interesant este aparitia acestui curent
critic ca schimbare a stilului de viata. La noi nu exista deloc o
atitudine critica, ba dimpotriva, cum am mai spus, este vorba de
invidie si chiar o rautate de a scotoci, sa vezi cit si-a mai luat,
cite vile si-a luat, cum e vila etc. Exista o dorinta evidenta a unora
de a fi invidiati pentru bunastarea lor materiala excesiva pe care ei
o coreleaza cu reusita sociala sau cu reusita existentiala. Numarul,
cantitatea conteazã, si pretul.

In general downshifting-ul pune accentul asupra unei idei importante:
exista si alte laturi ale vietii care sint importante si pe care le
poti realiza daca ai bani, dar nu neaparat foarte multi bani:
relatiile, prietenii, placerea de a sta la ora 11 dimineata pe malul
unui riu, sau trezitul de dimineata la ora 10, cu gazeta in pat etc.

Vedem o graba teribila a tinerei generatii de alerga dupã bani si de a
uita sa traiasca. Pentru ca sa ilustrez acest lucru am gasit un text
foarte critic, in care un specialist in marketing se refera la ce se
intimpla la noi in Romania:”am vazut fete care, atunci cind s-au
angajat in agentie, erau ca niste mere sanatoase din care iti venea sa
musti cu pofta; astazi sint niste scovergi iradiate de computer.
Oricum, ar gasi cu greu un barbat la ora la care pleaca de la birou si
daca ar apela la solutia cea mai la indemana, un coleg de birou, tot
nu ar plesni-o: e cunoscut faptul ca stresul cauzeaza sterilitate
masculina.Probabil ca la ora la care scriu aceste rinduri ele se afla
tot la birou bibilind un mediaplan sau pregatind press release-ul unui
client isteric si mitocan care nici macar nu stie sa spuna
„multumesc”.
Pentru si! mplul motiv ca „doar te platesc, nu?” In nici un loc, sau
meserie, densitatea de impostori pe metru patrat nu e
mai mare ca in marketing si publicitate.

E interesant ca mai mult este afectata partea feminina, pentru ca,
daca inainte exista acest stereotip – cind ai o fata este bine sa
intre in invatamint (invatamintul a fost totdeauna feminizat, pentru
iti permite sa mai cresti un copil, sa mai faci o mincare, sa mai stai
pe acasa si sa ai timp pentru datoriile de femeie, care trebuie sa
tina si o casa), astazi, este ciudat pentru ca nu se mai intimpla,
fetele nu se mai fac deloc profesoare – intra in jurnalism, daca au
noroc lucreaza la televiziuni -, iar cele care mai exista se duc mai
degraba la gradinite particulare pentru bani mai multi. Deci,
majoritatea intra in jurnalism si in marketing, profesii extrem de
consumatoare de timp, extrem de mobile si de dinamice, la care
salariile pot fi substantiale, dar daca stai sa te gindesti mai atent
iti dai seama ca de fapt sint foarte prost platite pentru cit de rar
dai pe acasa.

De ce a aparut downshiftingul? Pentru ca este vorba de manipulare, de
o anume conditionare in privinta statutului de consumator. Se zice ca
femeile vin tarziu acasa, dar cu foarte multi bani, cu banii aceia
cumpara foarte multe lucruri si il fac pe copil sa devina la rindul
lui consumator si il conditioneaza. Copilul, la rindul lui, este plin
de bani, dar fara parinti – copilul neglijat dar cu bani, poate ajunge
violent, sau poate fugi de acasa. Consumul de droguri este si o forma
de protest nu numai o adictie, un semnal de alarma pentru parinti,
pentru ca imitatia nu este suficienta ca sa explice raspindirea
acestui fenomen.

Ca fenomen, downshifting-ul nu merge la noi, mai ales pentru ca el are
si o componenta intelectuala, care include preluarea critica a
valorilor, posibilitatea de a fi reflexiv cu propria ta viata,
plasarea intr-un cimp al invatarii de calitate si al cresterii
personale, practic imposibila in conditiile in care stai zece ore la
serviciu, te duci la workshopuri, teambuilding-uri (aflate la noi in
plina moda).Toate duc la confiscarea individului pentru profit.

Tineti minte ca in ’90 atractia fata de domeniul privat a fost marita
si prin schimbarea limbajului de nomenclatura a muncii, orice contabil
era director economic. Toate aceste etichete care citeodata nu mai
aduc bani, dar care psihologic motiveazã individul si il fac ca sa
accepte sa lucreze mai mult, uneori fara o crestere salariala, pentru
prestigiu, flateaza nevoia de statut. Este vorba despre o nevoie
psihologica folosita foarte mult in manipulare. Atita vreme s-a spus
ca nu este bine sa existe relatii sot-sotie la slujba, acum se reia
ceva care seamana foarte mult cu comunismul. Dimpotriva, trebuie sa
fie casatoriti, sa stea cit mai mult acolo, sa aiba gradinita pentru
copii si unde sa manince, individul nu mai are decit week-endul care
uneori poate fi petrecut cu colegii de la slujba in continuare, deci
practic este o „deprivatizare” a individului. Acesta se intimpla la
noi si oamenii nu a! u nici un pic de spirit critic, au sarit cu atita
graba in aceasta poveste care este realmente gindita foarte bine,
tocmai pentru a confisca total un individ in favoarea profitului.
Psihologii s-au gindit foarte bine, creste numarul de divorturi,
femeile si barbatii nu mai pot sta impreuna nici macar in week-end
deoarece toate aceste reuniuni (teambuilding-uri) se fac de obicei in
afara, se cheltuie foarte multi bani, te incinta ca este un hotel
scump, dar trebuie sa raspunzi la intrebarea ce se intimpla cu
familia, pe care nu poti sa o neglijezi.

Ideea transmisa prin downshifting este aceea de a invata sa stii cind
sa te opresti, pentru ca nu ai nevoie de mai mult ca sa poti sa ai
satisfactii nebanuite in viata, sa nu devii un robot, un om
„simplificat”, un nevrotic sau un isteric. Acesta necesita o depasire
a ideii de supravietuire, un om care supravietuieste fie nu mai face
nimic si atunci il tiraste societatea ca stat, fie intra in aceasta
cursa pentru ca nu mai vede nici o alta alegere. Cind ai foarte multi
bani si continui sa muncesti ca un robot, sau cind ai mult mai mult
decit iti trebuie, ideea de a reconsidera ce iti trebuie (cu cele doua
componente: materiala si spirituala) e vitala. Partea spirituala nu se
poate face in supravietuire. Deteriorarea relatiilor interpersonale
este o consecinta a lipsei de timp. Vedem in filme politisti
extraordinar de motivati, care lucreaza foarte mult si sint parasiti
de sotii (aici poa! te ca nu este vorba de partea materiala ci de
faptul ca nu esti in stare sa ai o proportie fericita, echilibrata
intre investitiile pe care le faci profesional fata de cele pentru
familie), care stau cu o sticla de whisky singuri in camere destul de
modeste. Este vorba de a-ti regindi existenta si de a vedea ce
prioritati trebuie sa ai in raport cu o existenta in care sa nu uiti
ca exista si natura si timp liber, sa revalorizezi prietenii si
lectura, sa te uiti in dreapta sau stinga, sa ai surse multiple de
satisfactie personala. Acest lucru cred ca la noi inca nu este
posibil, sintem inca morti dupa vitrine.

Cred ca downshifting-ul aduce o mai buna convietuire intre „a fi” si
„a face”, pentru ca se zice ca occidentul este centrat pe „a face”,
fara simt critic, iar ceilalti sint pe „a fi”, fara simt critic (se
zice ca in India exista obezitate spirituala, iar in America exista
obezitate materiala). Totusi in civilizatie exista nevoia de confort,
de a nu te chinui, nu poti dormi pe strada, nu poti trai in halul in
care se traieste in tarile cu obezitate spirituala. Nu sintem in stare
sa luam ce e bun dintr-un loc si ce e bun din celalalt loc si sa facem
o sinteza care sa fie superioara fiecareia din cele doua forme, sa nu
traim in extreme.

Retina isi pierde sensibilitatea atita vreme cit nu mai exerseaza alt
peisaj decit canile de cafea, aparatele de facut cafele si monitorul
computerului. De altfel si lectura s-a pierdut tot din acest motiv si
cred ca se petrec anumite lucruri foarte interesante din punct de
vedere psihologic: se mareste nevoia aceasta isterica de alternanta,
de schimbare pe care o propune modernitatea in detrimentul capacitatii
de concentrare. Filmele de actiune induc un ritm alert al vietii, care
se rasfringe asupra psihismelor noastre.

Toefler spunea ca oamenii nu mai investesc in alti oameni, investesc
in obiecte de aruncat, de unica folosinta. Un anumit tip de cultura a
relatiei se pierde, avind in vedere ca sintem intersanjabili, oamenii
nu se mai fixeaza in relatii de lunga durata, sintem ca intr-o miscare
browniana, toti oamenii sint frumosi, frumusetea se vinde, aceasta
cursa de a fi altul si un refuz de a fi tu pina la urma.

Aceasta necorelare intre nevoia de afirmare a Eu-lui (a devenit din ce
in ce mai mica afirmarea de sine, trebuie sa semeni cu Cher, cu
Britney Spears) si dependenta de altii, de grup, reprezinta o negare a
unor principii psihologice adinci, care sigur modifica structura
personalitatii. Nevoia excesiva de imitare – modelele celebritatii -,
admiratia pentru persoanele cu vizibilitatea sociala, care apar la
televiziune, publicitatea, aceste identificari care se propun si care
sint preluate cu totul necritic este proprie prezentului. Televiziunea
este o oportunitate foarte cautata pentru ca vizibilitatea sociala
poate avea efecte pozitive: gasesti o slujba, iti faci relatii, te
poti cupla, poti sa faci aranjamente, te poti „marketa” etc.

Downshiftingul este un si un refuz al formei fara continut. Astazi,
industria schimbarii, a denaturarii, sau a renaturarii chirugia
estetica, de pilda, e la moda pentru ca inegalitatea prin natura era
singurul lucru care facea ca oamenii sa fie diferiti cel putin din
punct de vedere fizic. Acum daca se pierde acest lucru – cum este si
firesc – posibila explicatie ar fi ca nu putea sa se nasca decit
intr-o epoca in care s-a lansat transplantul si clonarea. Cineva
spunea intr-un interviu ca „toti oamenii vor fi foarte diferiti,
foarte frumosi, la fel”. Nu este decit o schimbare a formei,
continutul nu conteazã. Imaginea este totul.

Sintem in pline provocari ale identitatii: cine esti, ce alegi, de
unde esti, din ce grupa faci parte. Avem foarte multa informatie,
cimpul de alegeri este urias, dar ne lipseste discernamintul si ne
lipsesc criteriile. De ce este bine asa si de ce nu este bine asa?
Daca inainte opozitia între bine si rau avea o demarcatie clara,
existau percepte religioase – asa e bine, asa nu e bine -, astazi
nimeni nu iti spune ce e bine si ce e rau. Tu trebuie sa alegi si sa
suporti consecintele.

ED: Estimati ca vor exista niste apropieri intre marile companii si
fenomenul downshifting, pentru a impiedica exodul de capital uman
catre aceasta deschidere a vietii?

AL: Nu stiu, ma gindeam ca exact acest evazionism va fi preluat de
cineva care va vedea un profit, l-ar prelua si apropia, l-ar
transforma intr-un profit in sensul ca nimic din ce rasare ca germene
de interes nu ramine ascuns. Aici cred ca exista un pericol pentru ca
sint de acord ca s-a nascut transplantul. Apar, insa, si forme
patologice ale unei intentiei bune de la inceput. De altfel, in cartea
lui Beigbeder chiar acest lucru se spune: ca te refugiezi pe o insula
si acolo se reia acest ciclu, in sensul ca incepi sa te plictisesti ca
ai numai natura, ca maninci, ca stai degeaba, ca ai multi prieteni si
intri intr-un alt tip de nevroza.

ED: Vorbim de o limita a downshiftingulul, daca mergi catre extrema
aceasta te paste ruperea totala de lume.

AL:Haideti sa luam fenomenul „hippies”, care sa zicem ca nu poti sa il
vezi ca un downshifting, insa intr-un fel de avangarda poti sa il vezi
daca fortam putin lucrurile. Refuz scoala, refuz caldura, refuz
apartamentul, acest mit a lui Robinson Crusoe care ne bintuie din cind
in cind si pe care se bazeaza si evaziunea catre tara, catre rustic.
Dar ce s-a observat pina la urma? La primele boli mai dure, au fugit
la spital. Prin urmare, e foarte greu sa iti asumi ceva cu totul nou.
Pina la urma sintem convinsi si de beneficiile socialului.

Ideea este ca stilul de viata a devenit o problema, a alegerilor in
societatea de astazi. La un moment dat se spunea despre femei: te
mariti repede, faci repede un copil, il cresti pina la 26, 27, 28 de
ani si la 28 ani cu un copil mare iti incepi viata. Poti face o
facultate, esti inca tinara si poti sa iti reiei o alta viata. Se
poate si invers, iti incepi cariera, lucrezi de innebunesti si la 34,
35 ani cind esti pe ultima suta de metri faci un copil. Acum la noi se
poarta adoptia, anumite categorii, din varii motive s-au gindit sa
impace si capra si varza si atunci isi fac o cariera, castiga bani si
fiind si mai eliberate de maternitate, adopta copilul ca o forma de a
compensa frustrarile. Pe de alta parte, copilul devine o forma de lux,
pot sa imi permit un copil in conditiile astea, nu ca il fac sau il
iau si il cresc, pentru ca eu fac banii, eu i-am facut si nu depind de
nimeni. Este o actiune voluntar – monoparentala la aceasta categorie.
Avem foarte multe forme. Una peste alta ideea este ca stilul de viata
incepe sa preocupe foarte mult individul si cred ca daca o luam
filozofic, motivul se naste din ideea aceasta a utilitatii vietii.
Inainte viata se traia, acum trebuie sa ii gasesti o justificare.

ED: Adica intii traiesti particica aceea de viata si dupa aceea iti
mai trebuie alti 15 ani sa o explici.

AL: Exact. In orice caz omenirea este extrem de pestrita si exista
foarte multe formule pe care ti se propun ca fezabile. Cind am zis de
subdiviziuni m-am referit de exemplu la casatorie. Vrei relatii
seriale fidele sau vrei hopuri, urcusuri si coborisuri, incet incet,
ai facut o investitie in cineva, sau mergi in aceasta idee de relatii
seriale. Ai de ales. Era mult mai comod cind ti se spunea cum trebuie
sa faci. Era clar ca era inspre binele tau sa pre-iei un model. Acum
esti pus in fata multor modele, submodele sau contramodele si trebuie
sa alegi ce vrei. Ideea este ca viata nu are sens, ca trebuie sa ii
dai tu un sens. Inainte avea un sens in sine, acum trebuie sa ii
gasesti tu sensul, ceea ce reprezinta o intreprindere destul de
dificila. Uneori am vazut ca acest lucru poate fi si una dintre
explicatiile sinuciderii la tinerii care nu gasesc acest sens. Cel
care sa-ti spuna ca merita sau ca este o datorie! sa traiesti.
Generatiile mai vechi nici nu si-au pus problema, traiau pur si
simplu.

ED: In privinta mediului romanesc spuneati ca downshifting-ul nu e de
interes, de actualitate. Puteti face o estimare, in privinta a ceea ce
ar mai trebui sa treaca peste noi, ce ar trebui sa mai invatam pentru
a ajunge in ipostaza de a marsa catre acest fenomen?

AL: Cred ca ar trebui sa fie mai multa bunastare materiala, pentru ca
reflexia fata de propria viata in termeni mai evoluati nu se face
decit in momentul in care ai asigurate conditii de viata decente. Nu
neg ca oamenii care sint foarte saraci nu isi pun probleme de ce sint
in halul asta de saraci si de ce viata este atit de amara, dar o fac
in alti termeni decit cei care au tot ce le trebuie, sau in orice caz
sint multumiti si isi pun problema ce fac cu viata lor. Primii trebuie
sa lupte ca sa traiasca, iar ceilalti trebuie sa dea un sens vietii.
Este o mare diferenta.

Cind am citit despre downshifting pot sa va spun ca mi-a venit in cap
un banc destul de banal, de altfel, care prinde extraordinar de mult
acest fenomen: un om sta pe malul marii si cineva vine si ii spune sa
ii prinda niste peste, iar el ii spune ca nu, pentru ca sta pur si
simplu si contempla marea. Acesta ii spune: iti dau bani si nu o sa
mai ai barca asta prapadita, o sa iti iei una mai buna. Tot nu vroia.
Acesta incepe sa ii arate care sint avantajele: daca prinzi peste mai
mult cu barca cea buna o sa poti sa iti iei un vapor si daca iti iei
un vapor o sa iti poti face o fabrica de conserve de peste si o sa
lucreze altii pentru tine si tu nu o sa faci nimic, la care omul
raspunde: si acum ce fac?

Probabil ca acel om avea o casa deasupra capului, vremea era destul de
ospitaliera cu el, peste putea sa isi prinda daca ii era foame si nu
isi dorea sa intre in aceasta cursa.

ED: Considerati ca oamenii care au beneficiat de provocarile
downshifting-ului intr-o anumita portiune a vietii lor vor fi capabili
sa genereze alte valori pentru societate decit cele la care au apelat
initial, adica vor putea sa genereze valori postmoderne? Daca da, in
ce sens?

AL: Cred ca da, in sensul ca poate sa arate faptul ca avea de mic mai
multe motivatii, hobby-uri, de a fi plasat mai realist intre
principiul placerii si principiul realitatii, te face ca oricind sa te
poti opri si sa ai ce face, sa nu ramii gol. Hobby-ul, cum se zice in
sociologie, raspunde unui eu neutilizat. Vorbeam de principiul
placerii si principiul realitatii: exista principiul realitatii,
trebuie sa faci un pact cu lumea, cu nevoile, dar trebuie sa iti
ramina ceva care, sa raspunda unor nevoi personale, sa-ti dea
satisfactii. Este de dorit sa iti ramina permanent niste lucruri pe
care vrei sa le faci. Trebuie sa stii ce sa faci dupa aceea. Sint
foarte multi oameni care se plictisesc, care nu isi dau seama ca ar
putea fi folositi, iar societatea nu ii foloseste, ei devin resurse
umane care se irosesc.

Dar la noi exista acest curent, daca nu-ti da bani sa nu faci. Aici
remarc o deosebire fata de lucrurile bune pe care le-am descoperit in
strainatate, ca mai poti fi util, ca mai poti sa te duci undeva,
socializarea in orice caz este un fapt pozitiv, nu poti sa te retragi
din lume.

Este nevoie in aceasta viata de relatii, ori pentru aceasta trebuie sa
intelegi ca uneori ti se face un bine, ca lucrurile nu sint alba –
neagra, ca sa poti sa spui ca te duci sa te ocupi de niste copii
parasiti sau de natura, dar daca nu imi dai nici un ban mai bine stau
acasa. E foarte gresit pentru ca foarte multi oameni intra in depresie
tocmai pentru ca nu sint relationati sau nu-si gasesc o utilizare.
Acesta este un lucru negativ in societatea romaneasca. Sigur ca exista
oameni saraci care trebuie sa alerge dupa bani si nu pot face astfel
de lucruri, dar sint oameni care care ar putea face ceva, dar care
prefera sa stea pasivi.

Downshiftingul presupune o schimbare de stil de viata pina la urma,
stilul vietii se schimba total, dar pe de alta parte el nu putea sa
apara la noi in societate, la noi este prematur sa admitem o asemenea
evolutie. Nu neg insa ca sint oameni care ar putea sa faca
downshifting si nu fac, ceea ce inseamna ca fie sint definitiv
pierduti, fie ca nu au alte resurse, fie nu au nici o motivatie
intrinseca, adica in sistemul lor de valori prietenia, natura,
lectura, informatia, etc, nu exista.

In incheiere as spune ca oamenii cauta frumusetea vietii in marile
reusite si asa mai departe, fara a acorda importanta gesturilor mici,
cotidiene. De fapt acestea fac cursul vietii. Viata are si ceva care
trebuie trait, adica munca e foarte buna, insa ideile despre munca si
activitate trebuie reconsiderate. Lucrurile mici sint importante. Este
ca atunci cind esti concentrat pe ceva si nu mai vezi nimic in jur.

// //
Anunțuri

Despre Alexandra

Economista, salariata la stat, pasionata de gradinarit si de sapunarit
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Fenomenul Downshifting

  1. Foarte interesant articolul!

  2. Georgiana zice:

    Hai bai, ma pui la cetit acu’! Ceva cu poze n’ai? 😀

  3. Georgiana zice:

    Glumesc, stiam textul! E plin intr’adevar de raspunsuri!

  4. Maryanne zice:

    si mie mi-a placut articolul.A mers la cafea!!!!

  5. Maryanne zice:

    da da.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s