Radu Beligan

De o jumatate de ora am intrat in casa. Vin de la intalnirea cu Radu Beligan si sunt inca sub puternica impresie pe care mi-a facut-o acest mare, urias actor, poate cel mai mare actor roman din toate timpurile.

Mi-e atat de greu sa descriu impresiile cu care am iesit din modesta sala de la Palatul Copiilor, dar am sa incerc sa astern totusi cateva cuvinte.

Pe Beligan l-am vazutultima data  fix acum patru ani, la National in piesa Egoistul, unde a jucat in tandem cu doamna Carmen Stanescu. Avea pe atunci 88 de ani si era infloritor; nu i-ai fi dat mai mult de 65 de ani; avea o verva si o placere de a juca, cum rar mi-a fost dat sa vad la un actor , cu atat mai mult la unul aflat la asa o varsta inaintata. Nici nu mi-aduc aminte sa mai fi vazut un actor ajuns la o asemenea varsta sa tina un spectacol intreg, sa munceasca pe scena cum a facut-o domnia sa atunci (in timpul spectacolului   a tras si vreo doua tigari!). Imi aduc vag aminte de  George Calboreanu in Apus de Soare, jucat tot la National, unde ma tot ducea mama, inca de cand incepusem sa inteleg ca trebuie sa stau cuminte si sa nu ies din rand. Mi-au ramas puternic in memorie piese ca Zbor deasupra unui cuib de cuci cu Costel Constantin,  Karamazovii cu George Constantin la Nottara, Richard al III-lea cu Stefan Iordache, Un fluture pe lampa, cu Mircea Albulescu si Emanoil Petrut. Daca ma mai gandesc ceva, mai evoc inca alte cateva piese de referinta ale teatrului romanesc din anii 70 si 80, dar nu asta vreau sa scriu aici. Nici despre faptul ca dupa 89 , rar am mai fost la o piesa de teatru.

Vreau sa va spun despre Radu Beligan.

Si ma tot invart in jurul cozii, pentru ca mi-e tare , tare greu sa scriu despre asa un om, mi-e greu sa cred ce am vazut. Radu Beligan este slabit, a venit in baston, ii tremurau picioarele, vocea sa nu mai avea aceeasi vigoare ca altadata. A fost un soc pentru mine, am avut o puternica strangere de inima, ce sa va zic, m-a impresionat puternic. Stiu, sunt incoerenta, maine poate am sa corectez ceea ce am scris in seara asta, dar trebuie sa astern acum tot, nu pot altfel.

Radu Beligan a implinit 92 de ani. Pana zilele trecute cand i-am citit niste interviuri, n-am avut habar despre cate a facut acest om pentru teatrul romanesc, pentru cultura in general, pentru Romania. Cititi si voi si veti afla.

In drum spre casa, discutam cu sotul si fiul meu, ca pentru asa un om, ar fi trebuit organizata o sarbatorire maiestuoasa, cu cosuri de flori, cu televiziuni, cu o emisiune in direct. Da? Aflati ca n-am vazut acolo nici macar o persoana publica, fie ea actor, politician sau altceva. Nimeni. Doar oameni simpli, ca mine, care il iubesc pe Radu Beligan pentru ceea ce este el. Spectacolul nu s-a tinut nici macar la Teatrul National al carui director cu onoare a fost 20 de ani, ci la Palatul Copiilor, pe o scena modesta, in timp ce la parter, mai in spate se juca ping-pong.

Cartea domniei sale, cu autograf , s-a epuizat inainte de data spectacolului, dar secretarul domnului Beligan ne-a promis, la indelungile noastre insistente ( am fost cam obraznici), ca ne va da una dintre cele cateva care i-au mai  ramas, dupa sarbatori. Am cumparat in schimb un CD , cel din imagine.

Asa cum va anuntam intr-un post mai vechi, pe 14 decembrie a fost ziua sa de nastere, a implinit incredibila varsta de 92 de ani. Da. Cu aceasta ocazie a sustinut astazi  un recital, numit Confesiuni, in sala mare a Palatului Copiilor, pe o scena modesta. A depanat amintiri din indelungata si extraordinara sa viata, insistand pe viata de actor, de la adminterea in Academia Regala de Arta si Muzica, pana aproape de zilele noastre. Acum imi dau seama ca s-a oprit din amintirile sale la perioada de dinainte de 89.

Ce ne-a povestit Beligan in seara asta nu a fost atat despre viata lui, cat mai mult despre personalitatile cu care a venit in contact de-a lungul vietii sale: profesori, mentori, colegi, prieteni. Ne-a vorbit despre Bulandra, Sica Alexandrescu, Camil Petrescu, Mihail Sebastian, Victor Ioan Popa, Eugen Ionescu, Edith Piaf, Laurence Olivier, George Vraca, Alexandru Giugaru si cati altii. Ne-a povestit …

M-a impresionat pana la lacrimi un sonet al lui Shakespeare, in interpretarea sa, sonetul nr.66, atat de actual, incat initial am crezut ca este un sonet compus recent de dansul!

Sînt istovit, şi-n tihnă voi să mor

decît să-l văd slăvit pe ticălos

iar pe sărman de rîsul tuturor,

să văd tăgăduit pe credincios,

pe vrednicul de cinste, oropsit

şi pe femei batjocorite crunt,

pe cel făr’ de prihană, pedepsit

şi pe viteaz răpus de cel mărunt

şi artele sub pintenul despot,

să văd prostia doctor la deştepţi

şi adevărul “vorbă de netot”

şi strîmbul poruncindu-le la drepţi:

mă uit scîrbit la tot şi … Bun rămas!

Dar dacă mor, iubirea-mi cui o las?”

N-am vrut sa fac poze, pentru ca n-am vrut sa-l tulbur pe maestru cu blitz-ul meu.

Dragii mei, sunt trista, atat de trista incat am un nod in gat susceptibil a se transforma in plans. Am venit acasa intinsa, cu gandul sa va impartasesc si voua gandurile mele, nu sa va intristez , iar daca am facut-o, cumva, imi cer iertare.

Noapte buna!

Anunțuri

Despre Alexandra

Economista, salariata la stat, pasionata de gradinarit si de sapunarit
Acest articol a fost publicat în Aniversari și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Radu Beligan

  1. eumiealmeu zice:

    înţeleg prin ce treci pentru că şi eu am avut aceste trăiri în aprilie când l-am văzut în Confesiuni. tot ce ştiu este că a citit după acele foi, de parcă le-ar fi trăit sub ochii noştri. a fost tulburător să-l văd, după ani serioşi de când nu-l mai văzusem – în copilărie mergeam des la spectacolele lui, dar în ultimul timp nu prea aveam timp.
    asta (ne) e viaţa… trecem şi ea pe lângă noi, indiferent cât de brazi şi barzi am fi.
    o seară bună.

    • Alexandra zice:

      Asa este, din pacate. Dupa o chestie din asta, zici, gata, de maine ma schimb, nu mai pun la suflet nimic, iau tot ce e bun din viata. Cat ne tine, doua zile, apoi intram iar in valtoarea vietii.Maine iti fac o vizita, acum e deja tarziu. O seara buna si tie!

  2. Georgiana zice:

    Brava ca ti’ai facut timp si’ai mers sa’l vezi!

  3. 92 de ani e o varsta la care unii stau pe cuptior si se cearta cu stranepotii pentru o jucarica.
    Artistul acesta a urcat (in baston, cu picioare tremurande si cu vocea mai putin sonora) pe scena! Unde a depanat amintiri din viata lui extraordinara, despre oamenii care l-au marcat … si v-a recitat … si v-a tinut cu sufletul la gura.
    Eu cred c-a fost un moment de gratie, chiar daca la parter se juca ping-pong !

    • Alexandra zice:

      A fost intr-adevar un moment de gratie, Laura si nu spun vorbe mari! Si nu pentru mine m-a deranjat jocul de ping-pong, ci pentru el, ca ar fi meritat un altfel de tratament. Desi, la cat de modest este, nu cred ca i-a pasat.

  4. redsky2010 zice:

    nu-mi amintescc daca pana anul acesta l-am vazut pe viu, dar aveam niste asteptari imense,stiindu-i valoarea de la tv . l-am vazut in „egoistul” si am fost socata! vocea era soptita, orice tuse din sala sau fosnet usurel il acoperea, jumatate de spectacol a stat in pat,iar cealalta jumatate in fotoliu. la finalul piesei n-a putut face decat cativa pasi, sprijinit de colegi si apoi s-a retras rapid.
    tot respectul pentru varsta inaintata si realizarile marcante ,insa ar fi timpul sa fie lasat sa se odihneasca. nu mai poate si mi se pare o lipsa de respect fata de public sa-l obligi sa presteze mai departe.

    • Alexandra zice:

      Ce asteptari poti avea de la un om la 92 de ani? Noi ne-am dus sa-l vedem nu pentru prestatia lui actoriceasca, ci ca sa-l mai vedem in viata, caci, asa cum spunea chiar el, aseara, fiecare zi o considera ca pe un dar ceresc. Imi pare rau pentru tine ca nu l-ai vazut cu ani in urma jucand pe scena si tare mi-e teama ca ai sa ramai cu imaginea lui cea de acuma, a unui batran neputincios. Si nu cred ca-l forteaza cineva sa urce pe scena, este dorinta lui cea mai puternica, sa fie pe scena, am impresia ca isi doreste sa moare pe scena. Si desi trupul ii este imbatranit, spiritul ii este la fel de tanar ca acum 70 de ani, cand pasea prima data pe scena.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s