Echilibru

Acum cativa ani buni il citeam frenetic pe Lazarev -Diagnosticarea karmei. Atunci il gaseam fascinant si fiecare cuvant scris de al era parca desprins dintr-o Evanghelie Universala. Cu timpul insa entuziasmul meu s-a stins, treptat, iar ceea ce ieri as fi considerat Cartea Cartilor, azi mi se pare o lectura destul de greoaie si cam anosta. Un singur lucru insa mi-a ramas adanc infipt in memorie si nu pentru ca n-as fi stiut, teoretic despre asta, dar dupa ce am citit Lazarev, am fost mult mai atenta la unele aspecte din viata ce se desfasura in jurul meu si astfel am putut sa constat ca avea mare dreptate intr-o privinta si anume in aceea ca in viata, exista intotdeauna un echilibru. Hai ca v-am lasat paf, ce sa zic! 😀

Auzisem  de nenumarate ori chestiunea cu echilibrul, ca si voi  dealtfel, dar pana atunci nu ma gandisem sa-mi iau viata ca reper pentru a vedea daca intr-adevar asa este. La mine se confirma pe deplin ca daca mi se da cu o mana, mi se ia cu cealalta, asta in conditiile in care raman egala cu mine insami. Si cam raman, caci se pare ca n-am evoluat deloc in ultimii 47 de ani, adica de cand imi traiesc actuala viata, cu alte cuvinte n-am devenit nici mai buna nici mai rea decat eram atunci cand m-am nascut.

Ca sa va dau un singur exemplu, major, desi am nenumarate, la doi ani dupa ce s-a nascut fiu-meu, a murit mama.

In momentul in care am realizat eu fenomenul asta, am incetat sa-mi mai doresc bani. Da! Imi este clar ca o pleasca de bani cazuta pe nepusa masa imi va aduce un ghinion teribil, mie sau celor dragi mie, asa ca am incetat sa mai joc la loto, sa-mi doresc o viata de lux si alte nebunii. Asta este si motivul pentru care am evitat sa primesc foloase necuvenite, desi as fi putut, prin natura functiei pe care am avut-o aproape 12 ani.

Uitati-va la cei care au de toate: bani, glorie, frumusete. Destinele multora dintre acestia sunt tragice, iar daca nu mor tineri, ori uitati de lume, mai mult ca sigur ca vietii lor le  lipseste ceva , ceva ce nu se vede. Iubirea! Fie nu pot iubi ei , ( asta mi se pare cel mai grav handicap posibil), fie nu sunt iubiti ( iar asta cea mai mare pierdere).

Sunt si din aceia care par iubiti de Dumnezeu inca de la nastere, care au o viata lunga si frumoasa. Asa dupa cum spune Lazarev, acestia sunt oameni foarte buni, oameni alesi, care nu dau frumusete vietii din jurul lor prin ceea ce fac, cat mai ales pentru ceea ce simt pentru semenii lor.

Ma mai gandeam apoi la poporul roman, luat ca o fiinta colectiva si care de atatia amar de ani e oropsit, umilit, chinuit. Oare ce ni s-a dat atat de pretios de am ajuns atat de calici? Ce dar ni s-a facut in schimbul intunericului si a degradarii morale in care am ajuns sa traim? Eu nu prea vad unde ar fi echilibrul in cazul asta, dar poate ca darul inca n-a venit. Poate ca trebuie sa traim inainte durerea , pentru ca abia apoi sa vina acel ceva care sa restabileasca echilibrul

Ei, dragii mei, ganduri de inceput de an, la gura sobei, cu un ceai in mana, ( de sunatoare :D)  intr-o geroasa zi de ianuarie.

Va recomand sa cititi  aici.

 

Anunțuri

Despre Alexandra

Economista, salariata la stat, pasionata de gradinarit si de sapunarit
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Echilibru

  1. cnusi zice:

    oricât am dori să refacem ceva,din păcate istoria ne tradează,şi aici mă refer la faptul că istoria de arată ca un popor de trădători,noi am intors armele,noi l-am trădat pe mihai viteazul,noi l-am omorat pe ceauşeşcu,e.c.t,va mai curge multa cerneală ca să acopere trecutul

  2. cafeauata zice:

    Lazarev, Cayce, Seracu (si poate or mai fi fost), cei pe care i-am mancat pe paine dupa ’89. Tot in perioada aceea am inceput sa invat cate ceva despre cristale, sa mergem direct la sursa si sa culegem cristale de stanca, sa le incarcam, sa le ingrijim. Din toate acestea a mai ramas pasiunea pentru cristale, mult domolita si aceasta. Dupa ce stii cate putin, iti dai seama ca totul are un rost al lui, ca nimic din ce ti se intampla nu este intamplator, ca atragi chiar tu unele lucruri dorindu-le, pe care mai tarziu s-ar putea sa le percepi ca fiind daunatoare.
    De aceea eu incerc sa-I cer doar ceea ce El considera ca trebuie sa am, glumesc spunand sa nu ma ia in serios cu toate nimicurile pe care le vreau.
    A fost un moment in viata, cand ma zbateam intr-o stare confuza, incercam sa vad sensul celor intamplate, incercam sa vad partea buna. Atunci am primit destula putere cat sa duc durerea in suflet linistita, lasand-o sa se aseze, sa devina parte din mine. Nu credeam ca voi putea vorbi vreodata despre mama mea fara sa plang, dar, iata, acum pot. Stiu si simt ca ea este si va fi cu mine mereu. Asta am primit in schimbul plecarii ei: incredere!
    Nu vreau bani nemunciti, vreau doar respect si iubire din partea celor din jurul meu, daca le am, pot merge linistita mai departe.
    Si cum spui tu, cei avuti nu au iubire, ei cred ca pot cumpara orice, chiar si iubirea lui Dumnezeu. Deja acum au parte si de lucruri care le echilibreaza viata, din pacate ei nu vor sa inteleaga de ce. Culmea este ca teoretic stiu tot, practica incepe insa cu ceilalti, ei se exclud din start. Dar, treaba lor, destinul lor, liberul lor arbitru…

  3. papagigli zice:

    Hopa! Ti-ai tras garderoba noua! S-o porti sanatoasa don’soara! Vorba e, eu fi deacord cu un oarecare echilibru fizic universal, dar nici repatriat n-as crede in fo forma de echilibru la scara umana. Una ca suntem extrem de dezechilibrati, ceea ce mi se pare firesc. Si a doua, ca nu cred in acea lege a compensatiei de care vorbeai, la nivel individual. La omul cu bascula de bani in curte, cred ca opulenta-n sine il fericeste si motiveaza. N-am auzit de vreun om bogat care sa fie nefericit din cauza bogatiei sau din cauza vreunei legi compensatoare, care i-o trage pe motiv ca are. Si el trece prin aceleasi sincope sufletesti ca oricare altul, dar nu ca rezultat al conturilor bancare. Nu?

    • Alexandra zice:

      Papa, ala zicea ca trebuie sa meritam ce ni se da, daca ni se da ceva extra. Deci bogatul ala ar putea sa merite ce primeste, altfel, i se ia ceva, acolo, sa compenseze. Eu nu cred ca un individ putred de bogat este cu adevarat fericit, poate asa-l percepem noi, amarastenii.In schimb am cunoscut oameni impliniti, sa nu zic fericiti, ca e prea mult, care nu erau nici bogati, nici frumosi, dar aveau exact ce si-au dorit mai mult. Lasa, ca asta o mai discutam cand vii la petrecere. Vii, da? Ramane stabilit!
      Iar garderoba e de acu un an, cand inca nu veneai pe aici.

      • papagigli zice:

        Alex
        Eu nu pot accepta ideea ca unui om „i se da” bogatie. Doar pe Becali l-am auzit sustinind asa ceva. In alta ordine de idei, bogatii, in valoare absoluta, sunt tot oameni. 😀 Cum spuneam, oameni cu trairi si sentimente ca toti ceilalti. Pe de alta parte, bogatia e o chestiune subiectiva si relativa. Citi bani trebuie sa ai ca sa fi considerat bogat? Stie cineva? Nu cred.
        Cu petrecerea nu promit, dar pe la tine am sa trec in mod sigur.

  4. cafeauata zice:

    Sincer? Nu-i invidiez (chiar daca ceva marire de salar nu mi-ar strica nici mie), cu toate ca daca ai o problema, probabil o rezolvi mai usor cu banetul in punga decat fara. Raman la pererea ca ce-i mai mult decat necesar iti schimba personalitatea in rau (din cati banosi cunosc eu).

  5. Alexandra zice:

    In regula si mai vorbim atunci pe tema asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s